„La ce te gândești?”

Niciodată nu vom cunoaște cu adevărat oamenii. Niciodată nu vom ști ce ascund, ce gânduri au, ce își doresc de la tine, niciodată nu vom ști cum e să fim altcineva. 
Când m-a întrebat „La ce te gândești?” după ce ne-am certat, am încercat să mă uit adânc în mine și să îmi chem gândurile. Nu știam ce să fac, fiindcă nu găseam gânduri raționale, numai nervi și confuzie. Eram pierdută în mine, eram pierdută lângă el, eram pierdută de el, el era pierdut de mine, noi eram pierduți. În pierzania noastră, în acel gol al minții în care ne aflam, el se gândea la ce mă gândeam eu. Durerea din mine îmi dicta faptul că am fost învinsă de gândurile lui, de puterea lui asupra mea, de tot ceea ce mi-a putut oferi în trecut. Sprijinul meu în calea mea spre abis s-a prăbușit odată, cu mine cu tot.