Ochii ei și fericirea

Vedeai lumină, puritate, inocență.

O ființă firavă. O fată neobișnuită ce îți dădea dureri de cap înțelegând-o. Era cea mai pătrunzătoare persoană pe care îi cunoscută, ce ți-a lăsat în inimă o urmă adâncă, profundă, ce poate fi reparată cu greu. Și încă speri...Că... O altă fată îi va lua locul.

Însă, când vedeai un zâmbet te gândeai la fața ei de copilă și la nimeni altul decât micul zâmbet care te mulțumea de fiecare dată și îți aducea liniște în suflet. 

Când vedeai ochi căprui, îți aminteai de momente tandre și sărutări dulci, clipe de neuitat. Vedeai sufletul ei, mintea ei colorată și ideile care îți făceau ziua mai frumoasă.

Ai încercat. Te-ai străduit, dar prin oricine și prin orice o vedeai pe ea. O asimilai cu una din cele mai valoroase comori - așa și era. Fără ea lumea ta nu avea culoare, iar gândurile tale aveau numai nuanțe de gri. Sensibilitatea și tot ce însemna ea... Ai distrus și ai făcut tot ce era mai rău.

Acum regreți și vezi lumea cu alți ochi. Ai învățat să profiți de orice moment... Și ți-ai dat seama că ea... Nu e doar o simplă femeie cu un dar de a te face să te simți bine; ea este fericirea.