Mă gândeam...
Am scris asta cu gândul că poate încă mai verifici, din când în când, dacă mai scriu ceva. Azi, cineva mi-a zis ceva... Ai putea avea sentimente pentru altcineva?
N-am scris asta ca să fie o lecție despre cum nu e normal, fiindcă a trecut numai o lună, aproape o lună... Am scris asta pentru că mă așteptam să fiu surprinsă, dar sunt doar dezamagită. Nu sunt dezamagită de alegerea ta ( deși e una proastă și impulsivă )*, sunt dezamagită de mine pentru că eu chiar am crezut că nu e adevărat. Nu știu dacă te va face fericit. Impulsurile te fac numai să uiți și îți induc o anumită stare care seamănă cu fericirea și iubirea, dar nici nu se compară.
În această săptămână am avut un impuls. Știi ce frumos se simțea când eram pe lângă „ impuls”?
Ce frumos era să mă simt și eu dorită și nu respinsă, chiar daca nu era nimic adevărat, și ce frumos era să simt din nou brațele cuiva cuprinzându-mă. Normal că era foarte frumos. Dar la sfârșitul zilei nu mă gândeam decât la faptul că mi-aș dorii ca tu să știi că am o mică aventură și că în sfârșit încep să te uit. La el în brațe era cald și bine, dar degeaba dacă la mine în gând era vocea ta când erai dezamăgit sau supărat. Știi, o dată la 2 săptămâni ni se schimba celule și chestii, deci mușchii mei nu mai știu cum era să fiu în brațele tale, dar creierul meu știe...nu putea să fie invers? N-am să ne uităm niciodată așa cum ne-am dorii amândoi, dar ceea ce e și mai rău e că încep să mă întreb dacă eu chiar vreau să te uit... Ai fost primul pe care l-am iubit cu adevărat, bun, și explică-mi și mie cum se uită așa ceva...? Aș vrea să-mi amintesc totul fără să mă mai simt prost, dezamagită, părăsită și singură pe lume. Aș vrea să îmi amintesc cu drag, ca într-un vis frumos. Asta se întamplă când ești în preajma unui impuls. Tu ai fost înconjurat de impuls în tot acest timp, și pentru că îți doresc numai fericire, sper ca impulsul să nu te lase, să nu ieși din bucla aia. Dar cum ai zis și tu, cum legăturile se rup, buclele se sparg. Te vei trezii într-o zi... trist, și nu vei știi de ce. Să te gândești la mine atunci. O să-ți dai seama de ce.
Spre final, vreau să te rog din tot sufletul să nu povestești de mine cum îmi povesteai mie de ea. Nu ți-am făcut nimic. Am fost cu tine până în ultimul moment, și când am zis că plec, eram tot acolo. Te-am iubit, omule, nu-i ușor de crezut cât de mult, știu că înțelegi. Nu mă condamna pentru asta, nu mă urî și nu mă vorbii de rău. Nu-i minții, nu te minții pe tine, nu am fost o persoana oribilă cu tine. M-am revanșat pentru tot. Și știi... poate eu te-am lăsat o dată, dar să nu uităm că te cunoșteam de câteva luni, nu de un an... și că eu n-am plecat niciodată cu adevărat.
N-am scris asta ca să fie o lecție despre cum nu e normal, fiindcă a trecut numai o lună, aproape o lună... Am scris asta pentru că mă așteptam să fiu surprinsă, dar sunt doar dezamagită. Nu sunt dezamagită de alegerea ta ( deși e una proastă și impulsivă )*, sunt dezamagită de mine pentru că eu chiar am crezut că nu e adevărat. Nu știu dacă te va face fericit. Impulsurile te fac numai să uiți și îți induc o anumită stare care seamănă cu fericirea și iubirea, dar nici nu se compară.
În această săptămână am avut un impuls. Știi ce frumos se simțea când eram pe lângă „ impuls”?
Ce frumos era să mă simt și eu dorită și nu respinsă, chiar daca nu era nimic adevărat, și ce frumos era să simt din nou brațele cuiva cuprinzându-mă. Normal că era foarte frumos. Dar la sfârșitul zilei nu mă gândeam decât la faptul că mi-aș dorii ca tu să știi că am o mică aventură și că în sfârșit încep să te uit. La el în brațe era cald și bine, dar degeaba dacă la mine în gând era vocea ta când erai dezamăgit sau supărat. Știi, o dată la 2 săptămâni ni se schimba celule și chestii, deci mușchii mei nu mai știu cum era să fiu în brațele tale, dar creierul meu știe...nu putea să fie invers? N-am să ne uităm niciodată așa cum ne-am dorii amândoi, dar ceea ce e și mai rău e că încep să mă întreb dacă eu chiar vreau să te uit... Ai fost primul pe care l-am iubit cu adevărat, bun, și explică-mi și mie cum se uită așa ceva...? Aș vrea să-mi amintesc totul fără să mă mai simt prost, dezamagită, părăsită și singură pe lume. Aș vrea să îmi amintesc cu drag, ca într-un vis frumos. Asta se întamplă când ești în preajma unui impuls. Tu ai fost înconjurat de impuls în tot acest timp, și pentru că îți doresc numai fericire, sper ca impulsul să nu te lase, să nu ieși din bucla aia. Dar cum ai zis și tu, cum legăturile se rup, buclele se sparg. Te vei trezii într-o zi... trist, și nu vei știi de ce. Să te gândești la mine atunci. O să-ți dai seama de ce.
Spre final, vreau să te rog din tot sufletul să nu povestești de mine cum îmi povesteai mie de ea. Nu ți-am făcut nimic. Am fost cu tine până în ultimul moment, și când am zis că plec, eram tot acolo. Te-am iubit, omule, nu-i ușor de crezut cât de mult, știu că înțelegi. Nu mă condamna pentru asta, nu mă urî și nu mă vorbii de rău. Nu-i minții, nu te minții pe tine, nu am fost o persoana oribilă cu tine. M-am revanșat pentru tot. Și știi... poate eu te-am lăsat o dată, dar să nu uităm că te cunoșteam de câteva luni, nu de un an... și că eu n-am plecat niciodată cu adevărat.
În proces de recuperare, cea care obișnuia să fie prințesa ta mag
Comentarii
Trimiteți un comentariu