Ură

Sufletele noastre  sunt întotdeauna pline de ură.Urăm totul, și considerăm că făcând asta vom scăpa de probleme pe care le avem... E adevărat, și eu urăsc multă lume, prea multă. Chiar totul.
Urâm unii oameni deși nici nu merită. Ne irosim zile și nopți încercând să ne gândim la prostia acelui om, la câte probleme ne cauzează, dar respectivului nu-i pasă nici dacă îl urăști, nici dacă îl iubești. Nu merită să ne batem capul deslușind oamenii fără minte, care spun lucruri fără rost și fără să cunoască... Nu merită nici să-i urâm, nimănui nu-i pasă că ne stricăm viața și ne îngreunăm sufletul. Ignoranța, nu suferința, ea este soluția. Pur și simplu este inexistent. Înțeleg momentul acela când cineva te enervează atât de tare încât îți dorești să te joci puțin cu flex-ul pe fața lui; oricum n-ai nimic de câștigat. Satisfacție? Normal. Dar n-ai avea mai multă satisfacție dacă ai uita de omul ăla și te-ai simți bine? Și eu îmi doresc să omor unii oameni, să îi arunc pe geam și să scap odată de ei, dar ei ar fi mult mai distruși dacă te-ar vedea fericit. Succesul e cea mai bună răzbunare. Fii puternic și arată-i că nu te distruge deloc, că nu te deranjează cu nimic comentariile lui, fii tare în fața lui. Chiar dacă ești trist, în fața lui fii cea mai fericită persoană. Asta îl va distruge, chiar dacă nu o va arata, pentru că pur și simplu așa sunt oamenii proști.

Comentarii

Postări populare