Limita dintre fericire și tristețe

   E duminică. Mă trezesc și mă uit pe geam. A ieșit soarele, însă îl simt rece. Draperiile mele îl acoperă; închid ochii și dispare. Apar norii. Din nou - se repetă.

Deschid ochii. E tot acolo. Îi închid- și dispare. 

Gândurile noastre ne afectează viața, ne afectează aspectul, ne afectează cu totul. Suntem captivi într-o lume falsă. Orice ne întristează, copiii sunt triști, oamenii sunt triști, nici măcar banii nu mai schimbă nimic. Natura e tristă. Am ajuns într-o alergare continuă după fericire- și nu fericirea de a merge la cumpărături și să cumperi tot ce vrei, fericirea de sta cu toată familia, de a te culca cu sufletul liniștit, de a nu avea de ce să fii trist. Fericirea copilăriei, care dispare încet-încet.

Prietenii? Rari. Atunci când găsești pe cineva care să te completeze, să te accepte, să-ți spună orice, ești foarte, foarte norocos - mă pot numii norocoasă, cred.

Așteptăm ceva, dar nici măcar noi nu știm ce. Așteptăm o schimbare? Ceva care să ne ajute să trecem peste ani? Vedem viața trecând prin fața noastră, trăim prima și ultima oară, dar suntem într-o căutare continuă de răspunsuri. Răspunsuri pentru timp, pentru ce se întâmplă în jurul nostru și de ce.

Vrem să întoarcem timpul... Ce viață am mai avea dacă am schimba totul imediat? Unde ar mai fi surpriza, bucuria de a cunoaște pe cineva, amintirile stupide care ne fac viața pur și simplu mai bună? Cu ce ne-ar ajuta schimbarea timpul? Ar fi o prostie totală.

Îmi creez o părere despre tot ce fac pe la TV ... Ajută, dar se zbat încontinuu și nici ei nu au un țel. Fac ceva ca să se bucure de moment - ceea ce e bine, avem doar o viață ce nu știm când se va sfârși.

Pot lua exemplu trandafirii. Ei sunt mici, cresc, înfloresc, apoi cad la pământ și înfloresc iar. Omul cade, dar nu se mai ridică. Nu pentru că nu poate, pentru că așa are impresia că e normal, că la un moment dat tristețea îl va invada. Nu. Cădem - ne ridicăm. Mergem mai departe, nu ne lăsăm amintirile într-un băiat, într-un loc, în orice : ne continuăm singura viață.

Limita dintre fericire și tristețe e aproape inexistentă, nici noi nu mai știm ce simțim. Suntem triști fără motiv. Limita respectivă ne-a copleșit, am rămas între, fericirea rar o mai simțim. Starea aceasta de mijloc este asa de des întâlnită, încât pe fețele oamenilor se citește indiferența la tot pasul. „ Asta e ” este răspunsul lor. „ Asta e noua generație” - avem și noi multe de învățat, noua generație ; noi, cei născuți după 1990 suntem cea mai nebună generație care probabil va schimba lumea și care probabil va reuși să facă o diferență clară dintre fericire și tristețe, poate chiar o va elimina. 

Fericirea nu-i un lucru anormal nici pentru sataniști , nici pentru nimeni, fericirea este ceva absolut normal, care e în noi fără să ne dăm seama. Trebuie doar să ne străduim puțin s-o scoatem la suprafață. 

hai să fim fericiți pentru că suntem 

16:34